Așa e mai bine…

Niciodată nu voi înțelege pe de-a-ntregul natura umană.

Când eram în învățământ, încă înainte de a se vorbi și a deveni la modă conceptul de Inteligență Emoțională sau cel de Empatie, cu care mulți se bat în piept azi, mai ales virtual, unde toată lumea iubește pe toată lumea, unde emoticon-urile lui Zucky ne fac mai empatici decât Maica Tereza și așa suferim noi :(, și așa adorăm <3, și așa ne revoltăm  noi ”dimpreună” cu ceilalți, încât ai senzația că sensibilitatea unora dă pe afară de multă ce e, când eram în învățământ, ziceam, am făcut niște cursuri pe tema asta. Participanții la curs îi cunoșteam. Ce m-a șocat atunci și despre ce nu am vorbit niciodată nici în timpul, nici după, deși inclusiv aici am fost trimisă să fac cursuri de dezvoltare personală, a fost faptul că, de fapt, tu nu dezvoltai nimic. Fiindcă nu aveai cum. E vorba doar de iubire. Aia de oameni și mai ales de sine.

Nu am fost educați să ne iubim pe noi înșine. Să ne punem pe primul loc în viețile noastre și să conștientizăm faptul că dacă noi suntem fericiți, împliniți, mulțumiți de ceea ce suntem și ceea ce avem, aceeași stare de bine o vom aduce și celor din jur. Din păcate, iubirea de sine e confundată adesea cu orgoliul exacerbat sau cu egoismul și egocentrismul. E apreciat, în schimb, ”sacrificiul”. Datul acela din tine până te secătuiești de puteri și de suflet. De fapt, nici măcar apreciat, e normalitate să exiști, să trăiești pentru ceilalți, mai ales dacă ceilalți îți sunt familie sau apropiați. Iar în aceste condiții, orice îndreptare către sine, către necesitățile afective sau spirituale proprii, devine un fel de act de revoltă, sancționat.

Empatia nu se învață. Ea există sau nu. O poți dezvolta, prin exercițiul repetat al interacțiunii umane, prin purtarea papucilor celorlalți, prin schimbul imaginar de locuri. Însă ceea ce simți și nivelul până la care o poți face nu se învață. În schimb, se învață ipocrizia. Ah, cum se învață ipocrizia și cât de silitori îi sunt elevii! Se învață reacții. Știi exact ce ar trebui să simți sau să spui într-un context sau altul și o faci, teatral, uneori chiar lăcrimând crocodilește pentru impresia artistică. Nu simți. Ba da, simți: satisfacția că ți-au căzut în plasă sau în mreje fraierii ce încep să vadă în tine exact ceea ce rolul transmite. Pe același principiu, se învață iubirea. Știi exact cum și ce și când să spui. Știi cum să te apropii și ce anume să atingi pentru a trezi reacții și a-ți atinge scopul. Știi fiindcă lecții există peste tot: de iubire romantică, de iubire pasională, de iubire inocentă. Nu? Cum nu? Ia dați un search pe google să vedeți câți bani se fac din a vinde ”cum să…”.

Și rămân cei care simt până la durere și care habar n-au să spună sau să arate asta. Cei care se prăbușesc în ei înșiși la fiecare durere cu care intră în contact, la fiecare tristețe din ochii oamenilor iubiți, la fiecare îndoială și la fiecare lacrimă de copil, la suferințele și la revoltele din jur. Ei nu ȘTIU  să iubească. Ei doar iubesc, așa, întreg, prin fiecare fibră și cu fiecare respirație. Ăștia sunt, de obicei,  invizibili. Pentru că dacă devin vizibili sperie. Oamenii nu sunt pregătiți să primească dragoste, deși majoritatea afirmă contrariul. Nu sunt pregătiți fiindcă nu știu ce să facă cu ea. E prea mult, e prea intens, e sufocant, te face să te simți incomod sau mic fiindcă nu găsești moneda de schimb, nu se poate efectua trocul, ca în primul caz. Și atunci renunți sau îi faci să renunțe îndepărtându-i. ”Așa e mai bine.”

Oare suferim de neiubire? Ce ne face atât de reticenți în fața sentimentelor autentice, ale noastre, negate și înăbușite, și ale altora? Ce teamă se ascunde în noi de trăire sau de durere?

 

Reclame

Un gând despre „Așa e mai bine…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s