Pe 14 decembrie mama mi-a pus un pachet, așa cum face ea de două ori pe an, la Crăciun și la Paște. Și pune acolo, săraca, de la cadou pentru fiică-mea, până la salată de sfeclă roșie cu hrean, cozonac, prăjituri, ce crede ea că ar putea să mi-o aducă mai aproape. După ce s-a întors de la gară, din parcarea din care pleacă mașina firmei de transport cu care obișnuim să trimitem, am vorbit la telefon. Și îmi spune: ”N-am văzut în viața mea așa ceva. Ori sunt mai mulți cei plecați, ori pentru faptul că săptămâna viitoare nu este cursă către Spania din cauză că ar prinde Crăciunul pe drum, omor a fost. Am stat două ore până a descărcat ce aducea și încă una până am ajuns la rând.” Dacă i-aș spune că nu vreau să stea acolo, că nu vreau ca genunchii ei anchilozați de artroză să facă efortul ăsta și nici ca mâinile cu degetele ce dor să frământe aluatul de cozonac o oră, aș intrista-o tare. Și eu știu să fac și am făcut cozonaci și orice altceva știe ea să facă, fiindcă în casa ei am crescut și lângă ea am pregătit toate sărbătorile, uneori până dimineața. Nu pot să-i spun așa ceva. Și tac, și îmi înghit mila și durerea, și lacrimile.
Când m-am dus să iau pachetul, fata de la magazinul care le distribuie era pe altă lume. ”Fatăăăăă, așa ceva! Două sute am avut, când și cum să vă sun, bine că ai venit, să scap de ele că nu mai plec acasă în noaptea asta.” Erau mulți români acolo. Mă uitam la fețele lor și vedeam pe ele nu știu dacă bucuria, mai degrabă o emoție imposibil de descris amestecată cu tristețe. Probabil și fața mea era la fel.
Firmele de transport internațional au înflorit pe de o parte datorită celor ce trimit periodic pachete celor de acasă, iar pe de altă parte datorită unui fenomen pe care la inceput nu l-am conștientizat: când ești plecat, când ești departe de ai tăi și de lumea în care te-ai făcut om, îți aduci o bucățică de ”acasă” de sărbători. Într-un pachet legat cu sfoară, pe care e trecut numărul tău de telefon cu litere de-o schioapă, sau într-o geantă de voiaj în care cei rămași încearcă să împartă cu tine ceea ce vor avea pe masa lor de sărbători. E un fel de a fi împreună în jurul acelorași gusturi, preparate de aceleași mâini, dar la mii de kilometri distanță. Și de unde să ai tu aici, cu toată abundența din piețe și magazine, cârnații de acasă, castraveții murați cu ramuri de mărar printre ei sau varza murată cu chimen? De unde cozonacul cu nucă aromată sau cu mac, de unde zacusca cu ciuperci de pădure sau cu fasole? Gust de la mama. Gust de la Bica spune fiică-mea.
Mănânci cu noduri, închizând ochii pentru câteva momente, și firmitura aceea ce a venit în portbagajul unui autobuz cateva zile e bucata ta de madlenă. În ea e toată copilăria, tot dorul de părinți și de frați, toate amintirile fețelor vesele de revedere și de sărbătoare, toate zâmbetele și îmbrățișările din anii în care erai acolo și în casa lor, la masa lor, nu erau scaune goale. Știi că-i doare și te doare mai al dracului. Te rupe pe dinăuntru, de parcă ți-ar trage cineva cu dinții din inimă. Și nu știi să explici copilului sau celui de lângă tine de ce sau ce simți.
Ești tu și celălalt tu. Ești tu, cel rupt în două, între două acasă, și tu, cel ce ai ales să pleci și care aparții locului în care trăiești de ani și în care ți-ai făcut o viață, locului în care copilul tău și-a înfipt rădăcinile și din care își trage seva.
Ai în jurul tău oameni, oameni calzi și buni, care te consideră de-al lor. Oameni care te îmbrațișează și care pun în îmbrățișarea lor și în urările pe care ți le fac suflet și lumină. Și uneori îi strângi la piept ceva mai tare decât ar trebui. Fiindcă vrei să umpli cu ei golul rămas. Fiindcă nu poți îmbrățișa nici depărtarea, nici vocea, nici telefonul.
Și nodul din gât te sufocă.
Îți iei o portocală și te duci ceva mai departe, o desfaci și pentru câteva clipe îți afunzi toate simțurile în coaja ei ce-ți lasă pe degete uleiul volatil galben: ești iar copil, e cald, e foc în sobă, e iarnă și obrajii ard de ger, e miros de cozonac și de lemne arse, de brad și de covoare curate.
Și trec sărbătorile. Și viața. Și noi.
Între două acasă 